joi, 28 ianuarie 2016

Unde mai facem cumparaturi online?

CEL.ro magazin online IT&CCred ca majoritatea persoanelor deja sunt familiarizate cu shopping-ul online. Si nu are cum sa nu iti placa sa faci cumparaturi in mediul virtual, pentru ca avantajele sunt foarte numeroase, iar efortul este minim. Eu inca sunt novice, recunosc faptul ca am fost sceptica multa vreme. Apoi cu prima mea comanda online (care a fost o pereche de pantofi) si promptitudinea cu care a fost livrata, m-a facut sa prind curaj si sa indragesc cumparaturile din fata calculatorului de la prima incercare, cum s-ar zice.
Dar cu toate magazinele astea, la un moment dat vine si intrebarea: eu unde mai fac cumparaturi online? Poate simti ca te invarti in acelasi cerc de magazine, dar nu e nimic rau in acest lucru. Eu va voi recomanda, din cand in cand, cate un magazin online, care merita vizitat, macar din curiozitate.

Si ca sa le luam pe rand, azi va fac recomandarea zilei: www.cel.ro 

Daca nu stiti nimic despre acest site (desi cred ca este imposibil, avand in vedere cata publicitate i s-a facut si la televizor), o sa va spun informatia de baza: Cel.ro este unul din cele mai mari magazine online de produse IT din tara. Dar o sa fiti surprinsi, deoarece gama lor de produse cuprinde chiar si electrocasnice, cosmetice, dar si produse de bricolaj si multe altele.
Mai pe scurt, recomandarea mea de azi este www.cel.ro.

sâmbătă, 23 ianuarie 2016

Calendarul frumusetii pentru luna Ianuarie

Stim cu totii ca trupul nostru are nevoie de o atentie deosebita si diferita in fiecare luna a anului. De ce aceste nevoi speciale pentru fiecare luna in parte? Pentru ca exista diferente mari de temperatura, precipitatii, vant, arsita si asa mai departe, iar pielea noastra are nevoie de putin ajutor, pentru a face tranzitia intre temperaturi mai usor.

In luna ianuarie este frig, vant, ger, purtam haine foarte groase care ne pun pielea la cele mai grele incercari. Eu una, dupa o zi incarcata pe care o petrec la facultate, simt cum pielea incepe sa ma furnice din cauza hainelor groase, lucru care imi provoaca un disconfort major!



Asadar, in luna ianuarie este bine sa acordam o atentie mult mai mare ingrijirii pielii. Sunt recomandate gelurile de dus foarte cremoase, chiar uleioase si mult unt de corp! Eu una ador unturile de corp, mereu am cate unul inceput. Daca nu va place consistenta untului de corp sau pur si simplu nu va plac aceste produse, un truc pe care si eu l-am aflat de curand ar fi sa amestecati gelul de dus obisnuit cu putin balsam de par! Este un fel de inlocuitor al laptelui de corp sub dus care se afla in comert. Ingenios, nu?


Consider luna ianuarie cea mai potrivita pentru un rasfat spa la tine acasa. Nu ca celelalte luni nu sunt la fel de potrivite, dar macar cu un rasfat corporal sa ne alinam dorul de vara si de caldura. Si la fel de benefica este si alimentatia echilibrata, ca sa mai spalam pacatele culinare de dupa sarbatori. Cel putin un fruct sau o leguma proaspata pe zi ar putea face minuni! 

Pentru imunitate eu iau un singur supliment alimentar, care culmea, nu este un supliment propriu-zis, este chiar un aliment in sine! Vorbesc despre spirulina, cel mai complet aliment, bogat in antioxidanti de care corpul are nevoie, ce asigura reinnoirea celulelor din interior. Mie chiar mi-a imbunatatit si aspectul tenului, m-a scapat pentru o perioada de cosuri, iar pielea era mai fina si mai luminoasa!

Voi ce trucuri mai stiti pentru sezonul rece?


vineri, 22 ianuarie 2016

Cele mai bune profile decorative poarta semnatura CoArtCo

Astazi am hotarat sa va povestesc o descoperire foarte interesanta pe care am facut-o zilele trecute. Eram hotarata ca anul acesta sa ma apuc de reamenajarea casei bunicilor. O casa micuta, care nu se incadreaza foarte bine in peisajul Craiovei. Si lucrul asta imi place tare mult. 


Asa ca m-am documentat si am gasit o modalitate foarte usoara si deloc costisitoare de a-i reconditiona fatada: cu ajutorul profilelor din polistiren. Asa am dat peste COARTCO, o firma ce se ocupa cu acest gen de activitati si care produce aceste profile polistiren in fabrica proprie.


O firma destul de mare, formata din oameni tineri si cu idei inedite care livreaza in toata tara. M-am hotarat sa le fac o vizita si sa aflu mai multe lucruri despre aceste profile din polistiren. Am adus cu mine si cateva fotografii cu fatada casei.


Desi la inceput eram putin nehotarata in legatura cu ce imi doresc cu adevarat, echipa lor de specialisti m-a sfatuit sa nu ma grabesc si sa vizualizez inainte cat mai multe modele prezentate de ei. Ancadramente pentru ferestre, colturi decorative, elemente de butaforie, toate pareau sa ma tenteze insa am fost sfatuita sa merg totusi pe o linie mai clasica tocmai pentru a pastra arhitectura originala a casei.


Pot spune ca am fost placut impresionata de acesti oameni si sunt sigur ca in viitor COARTCO va deveni mai mult decat o firma producatoare, va deveni un lider pe piata nationala a accesoriilor decorative din polistiren.


miercuri, 20 ianuarie 2016

I like (1)

Tot fac pauze mai mari pe blog, pentru ca sesiunea e in floare, iar inspiratia mea este efectiv la pamant. Pur si simplu nu ma pot concentra pe multe lucruri, dar din aceasta monotonie s-a nascut si ideea unei categorii noi pe blog, pe care m-am gandit sa o intitulez, scurt si la obiect : I like...
Idee este sa scriu articole in care prezint lucruri care imi plac mie. Poate sa fie un produs de machiaj din rutina mea zilnica sau, din contra, unul pe care nu l-am incercat niciodata dar pe care il doresc cu ardoare. Sau o carte buna pe care am citit-o, un obiect de decor handmade, realizat de mine, o situatie, o intamplare... Orice, mai pe scurt!

Asadar, sa incepem!

Fiind iarna, frig, bineinteles ca buzele mele au avut si inca au de suferit! Asadar, pentru o hidratare intensa, pot spune: I like Tender Care by Oriflame! Ador varianta cu chocolate si chiar o am in trusa de ingrijire si o folosesc in fiecare seara, inainte de culcare. Pe timpul zilei folosesc varianta cherry.


O alta chestie, care mi se pare indispensabila pe timpul rece, este imunitatea de fier! Dar singurul supliment pe care eu il recomand, indiferent de sezon, este spirulina cu o concentratie de 1000 mg! Asadar, I like it! De ce? Pentru ca spirulina este considerata cel mai complex aliment (deci spirulina in sine este un aliment si nu un supliment plin de fel si fel de compozitii care intra in alcatuirea lui) care asigura tinerete din interior!




Tin sa precizez ca postez aceste produse aleatoriu, dar cred ca v-ati dat seama pana acum. Oricum, prezint doar produse care mie personal imi plac. By the way, I like hot tea as well! Nu conteaza aroma, nu conteaza firma, un ceai fierbinte baut la caldura plapumicii mele calduroase este tot ce am nevoie atunci cand ajung acasa, de la facultate.



Chiar nu e nevoie de prea multe lucruri ca sa te simti confortabil iarna. Cu toate ca ziua este un chin pentru mine: haine multe si groase, care nu iti permit miscari tocmai lejere, gerul care te taie la fata si iti ingheata extremitatile... Macar sa ne bucuram de caldura casei, ca sa ne reincarcam bateriile cum trebuie, nu?
Iar eu promit sa va tin la curent cu ce lucruri imi bucura mie simturile si sufletul. Pana la urma, adevarata bucurie sta in lucrurile simple!

joi, 7 ianuarie 2016

Cand ai nevoie de un sprijin sigur


Se intampla de multe ori ca viata sa ne ia prin surprindere cu fel si fel de situatii, care pe moment par sa nu aiba rezolvare sau daca au rezolvare, aceasta ajunge inevitabil la cheltuieli. In cele mai multe cazuri, nu suntem pregatiti cu suficienti bani la ciorap, poate avem pastrati cativa pentru cheltuielile lunare obisnuite, poate pentru vacanta planuita pentru vara care vine, dar in niciun caz pentru surprizele neplacute, cum ar fi o teava sparta la centrala termica sau mai stiu eu ce.

Mi s-a intamplat recent sa trec printr-o astfel de patanie. S-a intamplat in vacanta de sarbatori, cand in mod normal gandul iti sta doar la sarmale si la caltabos si la buna dispozitie pe care aceste sarbatori le emana. Ce s-a intamplat? Pai, mai sus mentionata problema cu o teava sparta la centrala termica! In mijlocul iernii! Nu cred ca este nimic mai neplacut decat sa ramai fara caldura, in luna decembrie... Si a fost lovitura de gratie pe anul 2015...

Acum, vrand-nevrand, cu bani pregatiti sau fara, trebuiau luate masuri urgent! Si vesnica problema in zilele noastre sunt, bineinteles, banii! Nu puteam sa fac vreo magie si brusc sa imi apara banii de nicaieri, ca lucrurile sa se rezolve si toata lumea sa fie fericita. Magie nu am facut, ce-i drept, dar m-am gandit ca singura solutie salvatoare atunci a fost sa apelez la un imprumut, un credit rapid! Stiam sigur ca bancile nu lucreaza in perioada sarbatorilor, deci un drum pana la ele era inutil, asa ca am apelat la varianta online. Nu la orice varianta, bineinteles, am apelat la Telecredit , deoarece auzisem de serviciile lor si in cel mai scurt timp am beneficiat de un imprumut rapid , de care aveam in disperare nevoie.

     Ce este Telecredit?

Telecredit este institutia financiara nebancara, autorizata de catre BNR, care este alaturi de tine atunci cand ai mai mare nevoie de un imprumut rapid, dar sigur. Si este mai mult decat simplu sa aplici pentru creditul mult dorit: nu trebuie decat sa intri pe site-ul lor, sa selectezi suma pe care doresti sa o primesti prin simpla deplasare a cursorului spre stanga sau spre dreapta, completezi cererea de imprumut online apoi confirmi contul folosind e-mail-ul cu care te-ai inregistrat si SMS-ul primit de la acestia. Apoi doar trimiti documentele necesare in format electronic. Primesti aprobarea rapid si transferul banilor in contul tau in aceeasi zi!

     De ce sa alegi un imprumut de la Telecredit?

Din cateva motive simple!

1) Sunt creditori directi (nu brokeri sau alt fel de intermediari);
2) Acorda imprumuturi rapide 100% , online , deci nu trebuie sa faci drumuri in plus, pe la banci;
3) Nu se percep comisioane si nu au costuri ascunse;
4)Transferul banilor se face in aceeasi zi, dupa aprobarea imprumutului si confirmarea ta, in prealabil.

Partea si mai buna este ca, daca nu ai posibilitatea sa iti achiti la timp imprumutul, o simpla discutie cu ei este suficienta, iar Telecredit iti refinanteaza imprumutul, daca a intervenit o problema.
Eu sunt destul de chibzuita cand vine vorba de cheltuielile casei, iar patania cu centrala a fost o lectia din care am avut de invatat. Sfatul meu pentru voi (pe care si eu il urmez, de regula cu sfintenie) este sa monitorizati mereu veniturile si cheltuielile lunare. Ca sa ti o mai buna evidenta, incearca sa le imparti pe categorii (mancare, gaze, lumina etc.) si sa incercati mereu sa le platiti la termen. Iar pentru situatiile surpriza, apeleaza cu incredere la o institutie sigura: Telecredit - pentru ca imprumutul la nevoie se cunoaste!

marți, 5 ianuarie 2016

Din dragoste pentru Handmade

Deja este lucru cunoscut faptul ca ador sa creez obiecte handmade. Sincera sa fiu, nu stiu cand a luat amploare pasiunea mea pentru lucrurile facute manual, cert este ca acum nu ma pot lasa de acest ''sport''. Mi se pare extraordinar cand munca ta este laudata, mai ales ca pasiunea este de fapt ingredientul principal. 
Mi-ar placea, pe viitor, sa pornesc si propria afacere cu astfel de handmade-uri, chiar daca in Romania, lumea inca priveste cu reticenta aceste creatii. 

Dar pana sa pornesc o astfel de afacere, ce-ati zice sa impartasesc cu voi cateva imagini, cu creatiile proprii?  Singura parere de rau este ca nu pot sa postez poze cu o claritate mai buna... Dar sper sa va placa!

Cu toate ca au trecut sarbatorile de iarna, va prezint un mic obiect de decor, mai exact un bradut auriu. Are dimensiuni mici, ceea ce il face sa fie tare simpatic, dupa parerea mea. Am deja cateva exemplare terminate, pe care le voi pastra pana la Craciunul viitor, dar inca nu am terminat cu decoratiunile de iarna (caci, teoretic vorbind sau mai bine zis calendaristic, incaeste iarna, nu? Si stati linistiti, voi spune cateva cuvinte despre fiecare poza in parte, ca sa stiti ce si cum. 

 Aici sunt cativa braduti artizanali, pe care i-am confectionat cu ajutorul prietenului meu, pentru ca si el adora handmade-urile. Am un ajutor de nadejde si din partea lui. Ah, aici sunt  poze de la expozitia din 2015 a facultatii. Mereu mi-a placut sa ma implic in astfel de expozitii, nu am zis niciodata pas!
Partea buna la handmade-uri, este faptul ca se pot folosi si obiecte reciclabile, cum ar fi cartonul, pet-urile, dupurile, dozele de metal samd . Din pacate eu nu am poze cu creatii personale lucrate din materiale reciclabile, dar poate vom vorbi intr-un alt articol despre acest aspect.  

Iar poza de jos reprezinta un fulg de nea, este confectionat de prietenul meu, din hartie si bete de frigaruie. Ador modul in care el modeleaza hartia (tehnica se numeste quiling) si cred ca ar fi trebuit sa faca mai multi, nu credeti? 

Si daca tot am vorbit despre ornamente de iarna (pe langa braduti, mai lucrez si coronite, ornamente de masa, suport de lumanari, globulete etc.) , zic sa trecem si la urmatorul anotimp si sa va prezint cateva martisoare! Probabil v-ati dat deja seama ca incerc sa acopar o arie larga de produse lucrate manual, in functie de sezon. Si garantat nu am cum sa ma plictisesc vreodata, adica mereu imi vin idei noi, incat uneori nici nu stiu de unde sau cu ce sa incep, iar trasatura asta de ''nehotarare'' mi se trage de la zodie, cred...


Cateva martisoare, dar si un obiect de decorat biroul, si cu asta inchei seria pozelor si palavragelilor pe ziua de azi! Promit solemn, ca doar mai este si maine o zi si cine stie ca va mai povestesc!
Sper ca v-au placut pozele, chiar daca nu sunt toate printre cele mai reusite!


Am uitat sa mentionez ca floricica este printre lucrarile mele preferate, poate se si subintelege de ce...



Voi ce hobby-uri aveti? Avem iubitoare de handmade-uri pe aici?
Pana data viitoare, va pup si va imbratisez!

luni, 4 ianuarie 2016

QuickMobile a actualizat preturile reduse dupa scaderea TVA la 20%

quickmobile-1-320x205Anul 2015 ne-a promis pe viitor, printre altele, si scaderea TVA de la 24% la 20%. Cu toate ca aceasta schimbare majora pe mine nu m-a convins (pe principiul: nu cred pana nu vad), 2016 a inceput cu vesti bune, iar visul multor iubitori de tehnologie s-a implinit: minus 4 procente scazute din cota TVA poate insemna, pentru unele persoane, sansa de a isi achizitiona gadget-ul favorit, la care ulterior doar sperau. 

Cu toate ca acest lucru a insemnat o munca in plus pentru directorii si angajatii marilor lanturi de magazine, care inca amana aceasta modificare a preturilor in magazinele lor online, exista distribuitori care au facut deja aceasta schimbare: QuickMobile.ro . QuickMobile a actualizat preturile reduse dupa scaderea cotei TVA, dar aduce in plus si noutati in materie de tehnologie cum ar fi huse rezistente la apa sau becuri cu difuzoare incluse MIPOW. Iar eu m-am gandit ca e vremea ca Mos Craciun sa mai treaca inca o data pe la mine, ca tot avem zapada, iar acum poate circula cu sania!
De unde am aflat lucrul acesta? Mi-a soptit un articol de pe Blogatu.ro !


     Pe ce gadget am pus eu ochii?

Pai, cel mai la indemana, si pe care mi-l doream foarte mult: un smartphone! Dar cum modele de pe QuickMobile nu sunt tocmai putine, alegerea modelului mi-a dat mari batai de cap! Insa efortul a meritat pana la urma toata atentia mea si m-am rezumat la ASUS Zenfone 2 Dual SIM . In primul rand m-a atras design-ul elegant al acestuia si display-ul generos. Iar acest smartphone a fost upgrade-ul nesperat pe 2016! De ce spun nesperat? Pentru ca nu aveam in plan achizitia unui telefon nou, datorita bugetului restrans. M-am razgandit cand am vazut ca au scazut preturile odata cu scaderea cotei TVA!

Are dimensiuni modeste (adica nici prea mari nici prea mici) : 152,5 x 77,2 x 10,9 mm , rezolutie de 1080 x 1920 pixeli si sistem Android OS v5.0 Lollipop. Cu o memorie interna de 32 GB, cu siguranta voi imortaliza de acum inainte orice moment, oricat de marunt ar fi acesta! Nu voi mai spune ca am ratat cele mai frumoase momente, mai ales ca ASUS Zenfone are si o camera frontala de 13 MP si una secundara, de 5 MP. Ca sa nu mai spun de bateria de 3000 mAh, care este facuta sa dureze o perioada decenta! Dar nu va divulg mai multe detalii, va las sa le descoperiti singuri pe site-ul lor!

duminică, 3 ianuarie 2016

Cum ne detoxifiem organismul dupa sarbatori?

Da, au trecut sarbatorile cele mai frumoase si asteptate din an, dar alimentele si preparatele din carne inca ne mai fac cu ochiul din frigider. Ca doar e pacat sa risipim atata mancare buna, nu? Eu zic ca este momentul sa spunem stop exceselor si sa incercam sa aducem organismului nostru si vitaminele si mineralele de care are atata nevoie, chiar si in sezonul rece. 
Stiu, stiu, imi veti zice ca de obicei, curele de detoxifiere se fac primavara si toamna. Eu zic ca bine ar fi sa suplimentam zilnic corpul cu vitamine, dar nu la vitaminele care se afla in suplimentele alimentare pe care le cumperi din farmacii ma refer acum, ci la fructe si legume proaspete! Vitamine undercover! 

Partea buna este ca avem de unde alege! Va prezint 3 fructe care aduc N beneficii, sunt o gustare ideala intre mese, dar te si ajuta sa elimini din kilogramele in plus!

        1) Marul

Dupa cum vedeti, pe primul loc in top se afla marul! Deloc surprinzator, mai ales ca ultimele cercetari au demonstrat ca marul este cel mai complet aliment din punct de vedere al vitaminelor de care avem nevoie zilnic. Asadar, indiferent de culoarea marului, acestea sunt sursele importante de vitamine si minerale de care avem nevoie zilnic. Si nu sunt benefice doar pentru sanatate, te pot ajuta sa pierzi si in greutate.
Alte beneficii: previne infarctul, reduce glicemia, scade colesterolul, alunga pofta de dulce,are grija de digestie etc.


          2) Ananasul

Alimentul minune, care arde efectiv grasimea de pe abdomen, este ananasul! Este un fruct exotic, care pe langa vitamine si minerale, ofera o sursa buna si de micronutrienti, foarte sarac in calorii. Este un diuretic foarte bun si previne depunerea grasimilor in organism. Sfatul meu? Include-l in alimentatia zilnica!


          3) Fructele de padure

Iar aici avem incluse : capsunele, coacazele negre/rosii/albe, murele, zmeura rosie/galbena, merisoarele, afinele si agrisele. Este bine cunoscut faptul ca fructele de padure contin cantitati mari de antioxidanti, care previn imbatranirea celulelor. Ce sa mai, tinerete din interior! Iar gustul lor aromat nu se compara cu al altor fructe!


Dupa atatea mancaruri grele, cred ca trebuie sa includem cateva fructe sau legume proaspete, in functie de preferinte. Eu v-am aratat topul meu, dar sunt curioasa ce fructe iubiti/consumati voi! Astept cu mare drag comentariile voastre!
Sper ca 2016 sa fie pentru voi plin de bucurii, sanatate, voie buna si tot ce va doriti!

Pana data viitoare, va pup si va imbratisez!